Diferentele traducerilor

Cum e posibil “sa nu se abata de la Sfânta Scripturǎ” protestantii si, totusi, sa existe dezacord intre ei? Daca Biblia a fost data de catre Dumnezeu ca un “statut al credintei”, ca un ghid complet privind ceea ce trebuie sa credem, ar trebui sa fie de acord cu totii asupra a ceea ce scrie cu adevarat. In realitate insa, diferentele dintre ei sunt enorme.

Daca Dumnezeu ar fi vrut sa avem Biblia ca singurul ghid al credintei, ar fi avut grija sa scrie la fel in toate limbile si in toate traducerile. Insa, in afara diferitelor traduceri din greaca si ebraica, care acorda cuvintele in mod diferit, exista si diferente in traducerile dintr-o limba in alta. Este, intr-adevar, firesc sa creeze diferite religii, fiecare cu traducerea ei, pentru a schimba continutul sau, potrivit diferentelor doctrinare.

 

Doar Scriptura?

Pentru a ilustra acest lucru, vom cerceta un verset al Scripturii, corespunzator temei noastre, asa cum este inregistrat in textul vechi si cum l-au falsificat diversele traduceri, influentate de traditiile protestante.

Este vorba despre 2 Timotei 3:16, care, conform textului, spune: "Πάσα γραφή θεόπνευστος, και ωφέλιμος προς διδασκαλίαν, προς ελεγμόν, προς επανόρθωσιν, προς παιδείαν την εν δικαιοσύνη..." Traducerea din greaca: “Toata scrierea insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate…” Diferite traduceri, insa, scriu versetul asa: “Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos, spre invatatura, spre mustrare …”

Aceste traduceri au ales sa scrie cuvantul “Scriptura” (cu majuscula), si nu “scrierea”, dupa sensul pe care il are versetul in limba greaca, si introduc cuvantul “ESTE” inainte de cuvintele “inspirata de Dumnezeu”, dand, astfel, impresia ca versetul vorbeste despre Sfânta Scripturǎ. Cu aceste modificari se incearca a sprijini punctele lor de vedere, precum ca DOAR Biblia este inspirata de Dumnezeu.

Dar iarasi, versetul nu sprijina faptul ca DOAR Sfânta Scripturǎ este inspirata de Dumnezeu. In realitate inseamna ca: “Fiecare scriere inspirata de Dumnezeu, (toata scriptura insuflata de Dumnezeu), (este) si folositoare.” Versetul nu vorbeste deloc despre Sfânta Scripturǎ! Vorbeste despre orice scriere inspirata de Dumnezeu! De altfel, cand a fost scris acest verset, Sfânta Scripturǎ era considerata doar Vechiul Testament.

“Dar nu exista alta scriere inspirata de Dumnezeu in afara Bibliei!” poate sa protesteze cineva.

NICAIERI Sfânta Scripturǎ NU SPUNE CA ESTE SINGURA SCRIERE INSUFLATA DE DUMNEZEU!

Daca cineva spune aceasta, o spune de la sine, fara sa poata dovedi acest lucru din Biblie.

Si in acest caz, nu accepta doar Sfânta Scripturǎ asa cum sustine, ci si ceva personal: Faptul ca trebuie sa accepte doar ce scrie Biblia.

In realitate, Sfânta Scripturǎ nu scrie nicaieri ca doar ea este inspirata de Dumnezeu, si nici ca trebuie sa acceptam doar Biblia si nimic altceva! Aceste afirmatii personale, sunt cu totul altceva! Reprezinta o traditie umana in afara crestinatatii, pe care niciodata Biserica nu a sprijinit-o in cele 20 de secole.

 

Credibilitatea Bisericii

Insasi Sfânta Scripturǎ nu este de acord cu punctul de vedere precum ca trebuie sa o acceptam ca un statut si baza a credintei noastre. Apostolul Pavel scrie foarte clar, in Episotola 1 Timotei 3:15: “Ca sa stii, daca zabovesc, cum trebuie sa petreci in casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stalp si temelie a adevarului”.

In conformitate cu aceste cuvinte, daca vrem sa aflam adevarul, baza credintei noastre nu este Biblia, ci Biserica! Sfanta si de Dumnezeu Inspirata Scriptura, nu s-a scris, insa, pentru a ne sprijini pe ea dogmele noastre. Dogmele se bazeaza pe Biserica. Biblia reprezinta doar unul dintre modurile prin care se exprima Biserica! Si Biserica contine multe moduri a exprimarii divine.

Versetul de mai sus raspunde si la intrebarea pe care o pun unii: “Chiar daca se accepta faptul ca exista si alte scrieri inspirate de Dumnezeu, dincolo de Biblie, cum putem fi siguri de orice altceva in afara Sintei Scripturi, care s-a scris atat de aproape de epoca Domnului?”

Raspunsul este ca, asa cum Biserica a garantat pentru credibilitatea Bibliei, in acelasi mod, garanteaza pentru credibilitatea si celorlalte traditii ale Bisericii. Daca Biserica este considerata necredibila ca sa garanteze pentru o oarecare scriere, va fi implicit necredibila si in alegerea cartilor care alcatuiesc Sfânta Scripturǎ! In cazul in care Insasi Biblia nu contine o lista a cartilor ei, cititorul este silit sa se refugieze in izvoarele traditionale din afara Sfintei Scripturi.

Dupa cum este cunoscut, Noul Testament a luat aspectul ei de azi, in sec.al 4-lea, d.H., dupa cum a predominat canonul Sfantului Atanasie, care, pentru prima data a inclus in Noul Testament cartea Apocalipsei. Pana atunci canoanele nu au inclus-o. Cum, asadar, cineva poate sa accepte Apocalipsa, care este alegerea sec.al 4-lea si sa respinga textele mai vechi ale Bisericii considerandu-le necredibile?

Diferite religii protestante, deoarece sunt produsul Reformei sec.al 16-lea si nu au continuitate istorica din timpul apostolilor, contesta Biserica si arbitrar spun ca Biserica se afla in apostazie. Astfel accepta doar Biblia, spunand ca este din timpul apostolilor. In realitate insa, Biserica sec.al 4-lea (pe care nu o accepta) a stabilit care vor fi cartile Sfintei Scripturi. Existau in acele timpuri si alte scrieri din sec.1. In baza traditiei sec.al 4-lea, Sfantul Atanasie a ales pe acele care erau in acord cu Traditia Bisericii. In masura in care Sfanta Traditie a sec.al 4-lea era in apostazie si gresita, in aceeasi masura este in apostazie si gresita si Sfânta Scripturǎ.

 

Contradictii aparente

“Si atunci de ce exista contradictii in Sfânta Scripturǎ si restul Traditiei?” va intreba cineva.

In realitate, nu exista contradictii. Asa cum un necredincios citeste Biblia cu rea-credinta si gaseste contraziceri de la o carte a ei la alta, in acelasi fel, daca un oarecare protestant citeste cu rea-credinta celelalte scrieri inspirate de Dumnezeu, va gasi aceleasi contraziceri aparente.

In Sfânta Scripturǎ, de exemplu, exista versetul din Matei 23:9, care spune: “Si tata al vostru sa nu numiti pe pamant” In alt verset, insa, la 1 Corinteni 4:14-15, apostolul Pavel, se numeste pe sine parintele Corintenilor si le spune ca nu au un alt parinte in afara acestuia.

Un credincios intelege diferenta cuvantului “parinte” din aceste doua versete. Primul se refera la cuvantul cu un sens absolut, care corespunde doar lui Dumnezeu, iar al doilea se refera la un sens relativ, care corespunde si oamenilor. Un necredincios, insa, aceste doua versete, le-ar numi contradictii, in acelasi mod, in care un protestant acuza Biserica pentru faptul ca numeste oameni “parinti”. Si este interesant faptul, ca acelasi om nu-l acuza pe apostolul Pavel care se contrazice cu Iisus Hristos, in epistola sa! Vede, insa, restul Sfintei Traditii ca fiind contradictorie.

La fel se intampla si cu toate acuzatiile protestantilor asupra Sfintei Traditii. Inainte de a acuza, ar trebui sa caute motivul in baza caruia se spune ceva anume si nu sa inventeze ei propriile motive.

 

Sursele de inspiratie divina ale credintei

Cele de mai sus, arata inca o dimensiune pentru a intelege cele ce au fost scrise. Faptul ca fiecare interpreteaza Biblia dupa ratiunea lui, avand rezultat existenta a mii de religii diferite si sustinerea tuturor ca o interpreteaza corect, arata ca, de la sine, Sfânta Scripturǎ nu este un ghid sigur catre Dumnezeu. Avem nevoie de indrumarea Bisericii, care a scris si colectat cartile Sfintei Scripturi. Aceasta, fiind stalp si temelie a adevarului, pastreaza, in toate aceste secole, evanghelia neschimbata. Acolo unde in Biblie exista lacune, se completeaza din celelalte surse inspirate de Dumnezeu.

Din acest motiv, Biserica Ortodoxa foloseste urmatoarele scrieri inspirate de Dumnezeu, care se gasesc in plina armonie:

Sfânta Scripturǎ

deciziile Sinoadelor Ecumenice

textele Parintilor care au fost aprobate de Sinoadele Ecumenice

imnologia Bisericii

si textele Liturgice

Toate acestea se afla intotdeauna in acord intre ele si cu toti Sfintii plini de har ai tuturor timpurilor.

 

Punctul de vedere al Scripturii

“Dar atunci, de ce la sfarsitul Sfintei Scripturi se interzice sa adauge sau sa elimine ceea ce este scris in aceasta carte?” va insista, probabil, cititorul.

In realitate insa, cartea la care se face referire in acest verset (Apocalipsa 22:18-19) este Apocalipsa si nu Sfânta Scripturǎ ca un intreg. Nu ar fi putut sa aiba in vedere Sfânta Scripturǎ, deoarece se refera “la aceasta profetie”. Mai mult decat atat, Apocalipsa a intrat in Sfânta Scripturǎ in sec.al 4-lea, pentru prima data. Si cel mai important, epistolele 1 si 2 ale lui Ioan, au fost scrise in 98 d.H., doi ani de la Apocalipsa! Astfel, ar fi trebuit sa ramana in afara Sfintei Scripturi, daca versetul ar fi vorbit despre toate cartile ei.

Dimpotriva, Biblia spune ca exista si altele in afara acesteia. Din ultimul verset al Evanghelistului Ioan, aflam ca “sunt si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus si care, daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca lumea aceasta n-ar cuprinde cartile ce s-ar fi scris”.

Iar in alta parte, insa, Sfânta Scripturǎ ne cere, prin gura apostolului Pavel, sa nu respingem Sfanta Traditie:

2 Tesaloniceni 2:15: “Deci, dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat, fie prin cuvant, fie prin epistola noastra.”

Asadar, in afara celor scrise in epistolele apostolilor, in Biserica a ramas cuvantul lor, care s-a salvat pana astazi, cu restul Traditiei. De ce dar, cei ce neaga Traditia nu accepta aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi?

Sa fie atenti, deoarece cuvintele Domnului impotriva traditiei fariseilor, pe care le invoca, se indreapta impotriva traditiei iudaice si nu crestine.

Traditia crestina contine, de asemenea, “hrana tare”despre care ne vorbeste apostolul Pavel in scrisoarea sa catre Evrei, cap. 5:11-14. Acolo, in cea mai grea epistola a Sfintei Scripturi, scriitorul numeste toate acestea “lapte”. Deci, Sfânta Scripturǎ nu contine “hrana tare”! Prin urmare, hrana tare trebuie sa fie cercetata in restul Traditiei Sfinte.

Acelasi lucru se vede si in 2 Petru 1:19. Acolo se observa ca, cuvantul profetic inspirat de Dumnezeu, este doar o faclie ce straluceste in loc intunecos, pana lumina sa rasara in inimile noastre.

Sa patrundem dar in lumina credintei Sfintei Scripturi cu intelepciune, pentru a fi vrednici sa ne bucuram de toate cate are sa ne invete Dumnezeu.

 

 

 

Traducere:  M.Dinu