Autoritatea arbitrara

 

Este obisnuit faptul ca in religiile protestante, atunci cand cineva nu este de acord cu anumite dogme ale religiei lui, sa se rupa si sa formeze un grup al sau. Aceste grupuri devin adesea de sine statatoare, religii separate, care boteaza, impart paine si vin, hirotonisesc „prezbiteri” si desfasoara multe alte activitati.

 

Exista, de asemenea, grupuri sau persoane individuale care se aduna si studiaza Sfanta Scriptura fara prezenta „prezbiterilor” sau a oricarui alt tip de organizare. Acestia din urma, de obicei, cred ca este gresit ca cineva sa adere la o religie si sustin ca un crestin ar trebui sa ramana liber de orice angajamente in orice zona religioasa.

 

Sunt, insa, corecte aceste pozitii si obiceiuri? Ar putea exista ceva ce toate aceste persoane au trecut cu vederea si ar trebui sa reexamineze?

 

O prima intrebare, care apare in primul rand, este problema autoritatii. Poate ca aceste persoane ar trebui sa se intrebe: „Cu ce autoritate am crea o noua religie? Cu ce drept botez sau impart paine si vin, sau hirotonisesc Prezbiteri? Poate oare oricine sa efectueze astfel de actiuni? Cine m-a pus lider sau Prezbiter, ca sa pot supraveghea o noua congregatie?”

 

In mod similar, cei care sunt „independenti” fata de religii ar trebui sa se intrebe: „Este posibil sa urmez paradigma apostolilor si a primilor crestini, asa cum pretind, cand eu nu apartin niciunei Biserici asa cum au apartinut ei? Cine sunt Prezbiterii congregatiilor noastre? Cand cineva dintre noi a fost hirotonit de catre altcineva care a avut aceasta autoritate? Cu ce autoritate botez? Este valabila participarea mea la cina Domnului, daca acest lucru il fac in mod arbitrar? Cum pot fi parte din trupul universal si dintotdeauna al Bisericii, cand nu am nici o comuniune cu celelalte Biserici ale Domnului? Sau poate doar al meu grup, sau doar eu sunt singurul crestin? Dar care sunt Bisericile Domnului, potrivit paradigmei apostolilor?”

 

Oricat de ciudat i s-ar parea unui crestin, exista, de fapt, multe persoane care actioneaza in acest mod arbitrar in astfel de chestiuni importante, precum e credinta si mantuirea. Motivul pentru acest comportament este faptul ca a devenit o practica arbitrara, inca din radacinile protestante.

 

Cand Protestantismul a introdus Reforma in Occident, nu cuprindea continuarea unui aranjament apostolic, ci a fost un protest autonom si independent. Nu a existat continuitate istorica in protestul lor si nimeni cu o asemenea autoritate nu l-a hirotonisit pe Luther sau pe Zwingli, sau pe Calvin pentru a fi Prezbiteri in noua lor religie. Chiar daca un fost Papist i-a hirotonisit, (desi nu a existat nimeni in aceasta noua religie care sa hirotoniseasca) nu are valabilitate o asemenea hirotonie, deoarece Papii insisi erau deja declarati ca apartin unei congregatii eretice. Nimeni dintr-o alta religie nu ar fi hirotonisit Prezbiteri dintr-o credinta nou formata si rivala credintei sale. Acest lucru, de altfel, ar fi fost absurd, fiindca atat cel hirotonisit intr-o religie, cat si cel hirotonisit in alta, se aflau in erezie si, prin urmare, hirotonia este considerata invalida.

 

Deci, dat fiind faptul ca Protestantismul a aparut brusc in istorie, s-a fondat fara Prezbiteri si fara nicio autoritate acordata prin lege pentru a indeplini obligatiile sale religioase. Prin urmare a fost fortat sa actioneze in mod arbitrar, din primul moment al aparitiei sale.

 

Concluzie: Toti „prezbiterii” protestanti oficiaza in mod arbitrar, fiind lipsiti de continuitatea istorica si de autoritatea de a efectua acest lucru.

 

Nu este surprinzator faptul ca toate grupurile afiliate protestante, actioneaza in mod similar, fiindca nu realizeaza ca acest lucru este inacceptabil.

 

 

Paradigma Apostolilor

 

O justificare din partea protestantilor este ca, din moment ce toti crestinii apartin „Preotiei Regale”, au toti autoritatea de a boteza si de a alege prezbiteri, precum si de a imparti paine si vin. Astfel ei nu au nevoie de o hirotonie speciala pentru a efectua aceste lucruri. Si, desi exista o multitudine de reguli ale Bisericii (canoane), care dovedesc absurditatea acestor afirmatii, ne simtim obligati sa le demonstram prin fapte luate din insasi paradigma apostolilor, din moment ce ei refuza sa accepte canoanele Bisericii.

 

Vom demonstra, prin urmare, ca, in epoca apostolilor, statutul hieratic al crestinilor, nu cuprindea nici o conditie care le-ar fi permis sa actioneze in mod arbitrar. Vom vedea ca era obligatorie atat hirotonia, precum si misiunea speciala pentru ca cineva sa fie in masura sa boteze, sa imparta paine si vin, sau sa supravegheze adunarile crestine din primele secole.

 

Acest lucru si astazi continua sa se aplice in Biserica Domnului, asa cum a facut intotdeauna si dupa cum arata toate scriereile proto-crestine care s-au pastrat pana acum. In relatarile din Faptele Apostolilor este clar ca Dumnezeu nu actiona complet independent de Biserica Lui, dupa cum pretind protestantii.

 

Hai sa vedem cateva exemple:

 

Atunci cand au fost alesi 7 diaconi in Biserica, aceasta nu a avut loc in mod arbitrar; punerea mainilor apostolilor era necesara: „Pe care i-au pus inaintea apostolilor, si ei, rugandu-se, si-au pus mainile peste ei.” (Fapte 6:3-6)

 

Acesti 7 diaconi nu au fost „numiti” de catre o oarecare conducere religioasa arbitrara, ci chiar de catre apostolii insisi, prin punerea mainilor. In ceea ce priveste apostolii, ei au primit competenta pentru toate acestea de la Insusi Iisus Hristos si nu au actionat niciodata arbitrar: „Adevarat graiesc voua: Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer. Iarasi graiesc voua ca, daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri.”(Matei 18:18-19)

„Si Iisus le-a zis iarasi: Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant; Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute.” (Ioan 20:21-23)

 

Prin urmare, este clar ca in Biserica exista o linie de autoritate: Tatal L-a trimis pe Fiul, Fiul i-a trimis pe apostoli, iar acestia, cu autoritatea extraordinara care a fost daruta lor, au inceput sa distribuie putere si altora.

 

Sa luam in considerare, insa, si alte pasaje ale Sfintei Scripturi ca exemple:

 

Cand evanghelistul Filip propovaduia in Samaria, in ciuda tuturor miracolelor pe care le-a facut, el nu avea autoritatea de a transmite Duhul Sfant peste cei nou botezati, pentru ca, la momentul respectiv, numai apostolii aveau aceasta putere. „Iar apostolii din Ierusalim, auzind ca Samaria a primit cuvantul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru si pe Ioan, Care, coborand, s-au rugat pentru ei, ca sa primeasca Duhul Sfant … Si Simon vazand ca prin punerea mainilor apostolilor se da Duhul Sfant, le-a adus bani, Zicand: Dati-mi si mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune mainile sa primeasca Duhul Sfant.” (Fapte 8:4-19)

 

Cand Saul (cel care mai tarziu a fost redenumit Pavel) s-a convertit la credinta crestina si a fost trimis mai departe de Insusi Iisus Hristos, misiunea si instructiunile date de Insusi Domnul nu au fost de ajuns! Domnul l-a trimis la Anania, care era un crestin cu puterea de a-l vindeca, de a-l boteza si de a-i transmite Duhul Sfant.

 

Aceasta relatare este in Faptele Apostolilor 9:1-19. Iar Anania, in momentul in care a pus mainile pe Saul, ii declara ca a primit autoritatea de a face acest lucru: „… si, punandu-si mainile pe el, a zis: Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ti S-a aratat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca sa vezi iarasi si sa te umpli de Duh Sfant …”

 

Este evident aici, cat de importanta era sursa de putere pentru orice actiune intreprinsa de catre primii crestini. Nu erau de ajuns bunele intentii, nici macar decizia Domnului. Actul trebuia sa fie confirmat de catre un crestin numit de Domnul, asa incat toate sa aiba loc intr-o ordine ecleziastica.

 

Chiar si asa, insa, misiunea acordata direct de catre Domnul nu a fost suficienta pentru apostolul Pavel. Dupa o revelatie, el a cautat pe apostolii care l-au precedat, pentru a obtine si de la acestia autoritatea de a indeplini misiunea de a predica neamurilor. Aceasta relatare este in Galateni 2:1-10 „Apoi… m-am suit iarasi la Ierusalim… potrivit unei descoperiri, si le-am aratat Evanghelia pe care o propovaduiesc la neamuri, indeosebi celor mai de seama, ca nu cumva sa alerg sau sa fi alergat in zadar… Si cunoscand harul ce mi-a fost dat mie, Iacov si Chefa si Ioan, cei socotiti a fi stalpi, mi-au dat mie si lui Barnaba dreapta spre unire cu ei, …”

 

Exact acelasi lucru s-a intamplat cand Domnul l-a trimis pe Petru la Corneliu. Nu a trimis Domnul Duhul Sfant in mod direct peste Corneliu, ci, mai intai, l-a trimis pe Petru la acesta pentru a fi, de asemenea, si botezat. (Fapte 10:44-48)

 

Chiar si in Antiohia, atunci cand Duhul Sfant l-a trimis pe Pavel si pe Barnaba intr-o misiune, aceasta a avut loc numai dupa ce acei care au avut puterea si-au pus mainile asupra lor. (Fapte 13:1-3)

 

La randul sau si apostolul Pavel a pus mainile pe Timotei ca sa-i transmita acestuia puterea de a intreprinde lucrarea de Episcop in Efes: „iti amintesc sa aprinzi si mai mult din nou harul lui Dumnezeu, care este in tine, prin punerea mainilor mele.” (2 Timotei 1:6)

 

In acelasi mod, atat Timotei, precum si Tit in Creta au avut autoritatea de a hirotonisi Prezbiteri. (1 Timotei 5:17-20; Tit 1:5)

 

In acelasi spirit actioneaza si Sf. Ignatiu, Episcop al secolului al 2-lea: „Fara (aprobarea) episcop nu este ingaduit nici a boteza …” (Smirneni 8) „Aceea (Euharistia) e una, care este sub autoritatea unui episcop …” (Magnezieni 6-7)

 

Vedem, prin urmare, ca activitatile din Biserica nu sunt pentru toti cei ce cred in Hristos, ci, acel care oficiaza liturghia, trebuie sa primeasca mai intai autoritatea de la cei care o au si o pot transmite. Ar fi, prin urmare, o decizie inteleapta, pentru acei care se angajeaza in functii arbitrare ale Bisericii, sa-si reconsidere obiceiurile lor si sa incerce sa obtina autoritatea celor care au o astfel de autoritate in Biserica Ortodoxa: acei care sunt succesorii apostolilor, in conformitate cu intentia Domnului.

 

Traducere:  M.Dinu