Din cauza aparitiei bruste a protestantilor, in secolul al
16-lea, a aparut nevoia pentru acestia de a dovedi ca au si
ei un loc in istoria Bisericii din care face parte, de
asemenea, si protestantismul. Astfel, au creat o teorie care
sustine ca Biserica ar fi apostat dupa moartea Apostolilor
si ca, prin urmare, nu a existat timp de secole intr-o forma
organizata.
Alte grupuri sustin ca Biserica a apostat in sec.al 4-lea,
altele in timpul sec.al 3-lea, altele in timpul sec.al 2-lea
si altele sustin chiar ca s-a intamplat pe parcursul sec.1,
in functie de ceea ce ii convine fiecarui grup. Ei folosesc
scandalurile care au aparut din cand in cand in Biserica
Ortodoxa ca justificare pentru validarea afirmatiei lor ca „Biserica
a apostat, fiindca a avut un mare numar de preoti nevrednici
si oameni necredinciosi”.
Acesta este subiectul de care ne vom ocupa aici. Poate
Biserica sa aiba preoti nevrednici?
Judecata cu proportia?
Cineva ar putea spune: „Bine, poate ca oamenii sunt
indiferenti si astfel ne putem atepta la o proportie mare de
preoti nevrednici, care se comporta necuviincios. Atunci
cand exista o proportie foarte mare de scandaluri si, in
special, in „conducerea” Bisericii Ortodoxe, Dumnezeu nu
poate sa accepte venerarea din partea unei religii care
permite continuarea de scandaluri!”
Proportia de scandaluri, bineinteles, nu este atat de mare
pe cat ar fi dorit cei din alte religii. Deseori aceeasi
tema se repeta; unii confunda un preot cu altul si, astfel,
acelasi subiect ia alte dimensiuni. Dar, chiar daca toate
zvonurile ar fi adevarate si ar ramane doar un singur preot
bun, Dumnezeu nu-i judeca pe oamenii Lui cu proportia,
chiar daca e vorba despre preoti. Si preotul va fi evaluat
personal, ca o fiinta umana si va primi ceea ce merita dupa
dreapta judecata a lui Dumnezeu. El nu va condamna pe cel
nevinovat impreuna cu cel vinovat! De altfel exista canoane
bisericesti care prevad instruirea clerului necuviincios,
atunci cand vinovatia lor a fost demonstrata. Ei, de
asemenea, ca oameni, au nevoie de educatie!
Dar intrebarea care ramane este: „Oare Dumnezeu accepta
venerarea din partea unui preot nepotrivit? Poate avea
valoare liturghia savarsita de acesta?” Hai sa vedem din nou
ce spune despre aceasta Sfanta Scriptura pe care o urmeaza
protestantii, dupa cum sustin ei.
Preoti nevrednici din Vechiul Testament
Un prim exemplu la care vom face referire (din mai multe
care exista), este din cartea 1
Samuel 2:22-25. Aici sunt mentionati doi fii ai lui
Eli, mare preot al lui Izrael, ambii viitori preoti ai
poporului. Acestia, indemnati de toleranta tatalui lor,
comiteau adulter cu femeile care veneau la templu lui
Dumnezeu si, potrivit
cap.2:12-17, mancau din grasimea jertfelor, lucru pe
care Dumnezeu il interzicea in legea Sa si, desigur, ei o
luau cu forta de la credinciosi. Acest lucru revolta lumea
si, astfel, oamenii evitau sa dea jertfa lui Dumnezeu. Cu
toate acestea, ei si tatal lor au ramas in templu ca
preoti ai lui Dumnezeu. Oare accepta Dumnezeu jertfele
acestor preoti nevrednici? Desigur, El le accepta! Si
acest lucru este confirmat in
cap.1:3-5 si19, unde Dumnezeu a acceptat
jertfa parintilor Samuel profetul si le raspunde lor
daruindu-le un fiu profet! Si, in plus, Anna, mama lui
Samuel, a primit si a acceptat binecuvantarea marelui
preot nevrednic Eli!
(cap.1:17-18)
Desigur, Dumnezeu mai tarziu i-a lasat pe preotii nevrednici
fara protectia Sa, ca in cele din urma acestia sa-si piarda
viata, conform naratiunii ce urmeaza in
cap.2:31-36. Dumnezeu
insa a fost cel care a efectuat judecata si nu oamenii.
El nici pe Izrael nu l-a respins din cauza preotilor
nevrednici, nici pe levitii drepti.
Nici nu a incetat sa accepte jertfele izraelitilor crestini
din mainile preotilor nevrednici.
Acelasi lucru este valabil si astazi. Chiar si atunci cand
unele lucruri necuviincioase sunt tolerate de catre cei
raspunzatori si ii revolta pe crestini, Dumnezeu este cel
care are ultimul cuvant. El nu respinge Biserica Sa Ortodoxa,
sau pe preotii drepti si vrednici. Continua, de
asemenea, sa accepte serviciul divin din mainile celor
nevrednici, pana cand El va decide sa faca dreptate.
Astfel, cautatorii de scandaluri raman fara justificari, din
moment ce tot ceea ce se
intampla in Izrael in acele vremuri,
urma sa aiba loc si in Biserica
Crestina, potrivit
cuvintelor apostolului Petru din
2 Petru 2:1-3 etc.
Sa aruncam o privire la un al doilea exemplu, care arata ca
Dumnezeu accepta ca slujitor al Sau chiar si pe cineva care
este nevrednic.
Preoti nevrednici din timpul lui Hristos
Este cunoscut faptul ca rastignirea Domnului a avut loc in
urma uneltirilor marilor preoti de atunci ai
poporului lui Dumnezeu, Izrael. Evanghelistul
Ioan in Evangelia sa,
cap.11:47-53, ne
dezvaluie urmatorul eveniment: Caiafa, marele preot
din acel an, intr-o intalnire pe care a avut-o cu alti
preoti si farisei, a conspirat sa-L ucida pe Iisus Hristos,
deoarece facuse multe miracole si convingea pe oameni. Ei au
spus atunci: „Daca-L lasam asa toti vor crede in El, si
vor veni romanii si ne vor lua tara si neamul”. Si
marele preot Caiafa a adaugat: „ne este mai de folos sa
moara un om pentru popor, decat sa piara tot neamul”.
In acest moment evanghelistul Ioan clarifica faptul ca „aceasta
n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia,
a proorocit ca Iisus avea sa moara pentru neam”.
Ganditi-va! Dumnezeu a dat profetia
unui om, in timp ce planifica uciderea lui Iisus Hristos,
doar pentru ca, pur si simplu, era arhiereu al anului
aceluia! Ce inseamna acest lucru? Arata urmatoarele:
Dumnezeu poate sa dezaprobe un slujitor al Sau necuviincios,
dar sa-l dezaprobe ca om. Ca preot insa il accepta si
binecuvanteaza liturghia divina, oficiata de acesta.
Preoti nevrednici din timpul apostolilor
Dar cum s-au comportat apostolii fata de astfel de preoti
nevrednici? Au urmat tactica acuzatorilor de astazi aparent
smeriti? Sa vedem:
In Fapte 23:1-5
evanghelistul Luca inregistreaza un eveniment in legatura cu
Apostolul Pavel. Apostolul a fost adus in fata Sinedriului
ca acuzat si, in timp ce le vorbea, marele preot Anania a
poruncit celor prezenti sa-l bata peste gura. Atunci
Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete varuit! Si tu
sezi sa ma judeci pe mine dupa Lege, si, calcand Legea,
poruncesti sa ma bata?”
Atunci cei ce stateau langa el au zis: „Pe arhiereul lui
Dumnezeu il faci tu de ocara?”
Apostolul si-a cerut imediat iertare: „Fratilor, nu stiam
ca este arhiereu; caci este scris: «Pe mai-marele poporului
tau sa nu-l vorbesti de rau»”.
Ce au de spus despre aceasta criticii de preoti ai lui
Dumnezeu? Au acelasi tip de respect pentru preoti?
Prezbiteri nevrednici din timpul apostolilor
Acum sa aruncam o privire asupra catorva exemple referitoare
la situatia care predomina IN INTERIORUL Bisericii
Crestine din timpul apostolilor, asa cum sunt descrise in
Noul Testament.
In 2
Corinteni, capitolele 10-12,
in special, aflam ca apostolul Pavel era trist, deoarece
unii asa-numiti „apostoli” aveau inrobita Biserica
din Corint si il acuzau pe apostolul Pavel. Astfel apostolul
este obligat sa prezinte argumentele sale in aceste trei
capitole, cu scopul de a le aminti de munca lui pentru ei,
astfel incat acestia sa inteleaga ca acuzatorii lui sunt
pastori rai ai Bisericii din Corint. Cititorul este
rugat sa citeasca cu atentie aceste trei capitole pentru a
se asigura de nevrednicia pastorilor din Corint.
Aceasta insa nu a fost singura situatie! Apostolul Ioan
scrie in 3 Ioan 9-10,
crestinului Gaiu: „Am scris ceva Bisericii, dar Diotref,
care tine sa fie cel dintai intre ei, nu ne primeste.
Pentru aceea, cand voi veni, ii voi pomeni de faptele pe
care le face, defaimandu-ne cu vorbe urate; si nemultumit
fiind cu acestea, nici el nu primeste pe frati, nici pe cei
care voiesc sa-i primeasca nu-i lasa, si-i da afara din
Biserica.”
Imaginati-va! Prezbiterul acestei Biserici il refuza pe
Apostolul Ioan si pe alti crestini din Biserica! Si cu
toate acestea era Biserica lui
Hristos, chiar daca avea un prezbiter nevrednic si
persecutor al apostolilor. Si mai ales, nici Gaiu sau
oricine altcineva, nici insusi Ioan nu au cerut destituirea
lui si nici nu au negat statutul sau de prezbiter!
In primele capitole din Apocalipsa, Domnul dicteaza 7
scrisori catre cele 7 Biserici din acea perioada. Fiecare
scrisoare este adresata „ingerului” Bisericii, adica
„mesagerului” voii lui Dumnezeu pentru aceste
Biserici, cu alte cuvinte episcopului lor.
Faptul ca nu este vorba despre un spirit, ci despre o fiinta
umana putem sa-l intelegem din versetele 7,10 din capitolul 3, unde Iisus Hristos se adreseaza „ingerului
Bisericii din Filadelfia” si in versetul
10 il include printre
„cei ce locuiesc pe pamant”. Deci, daca locuieste pe
pamant, nu poate fi un inger in sensul de spirit, ci in
sensul de „mesager”.
In acelasi mod, prin urmare, si ingerul Bisericii din Sardes
este episcopul, pastorul responsabil de Biserica. In
Apocalipsa 3:1-4, asadar,
Domnul Iisus Hristos ii ordona episcopului acestei Biserici
„sa se destepte, pentru ca doar numele ii este viu, cand
de fapt el este (spiritual) mort”. Ii spune ca „stie
faptele sale” si ca trebuie „sa privegheze si sa
intareasca ce a mai ramas si era sa moara din cauza lui,
caci faptele sale nu sunt depline inaintea lui Dumnezeu”.
Il avertizeaza ca „va fi prins in somn ca de un hot, daca
nu va priveghea”. Ii spune, de asemenea, ca „are
cativa oameni in Biserica sa, care nu si-au manjit hainele
lor, si ei vor umbla cu Iisus imbracati in vesminte albe,
fiindca sunt vrednici”.
Ce spune El aici? Ca in Biserica Crestina din timpul
apostolilor existau episcopi care, asa cum am vazut in
exemplele anterioare, erau morti
spiritual! Aveau fapte rele, ii revoltau pe crestini
si deveneau cauza mortii spirituale pentru multi. In
Biserica din Sardes, de fapt, numai cativa au ramas puri
crestini, ceea ce inseamna ca majoritatea Bisericii era
nevrednica. Exista aici o necuratie a Bisericii (in
majoritatea ei), cu un episcop mort spiritual!
Conform acestor grupuri aparent smerite ale timpului nostru,
o astfel de Biserica corupta nu este a lui Hristos. Dar,
potrivit cuvintelor Domnului, El a continuat sa o accepte,
asa impura, indiferent cat de putini au fost cei vrednici!
Nu a negat nici statutul episcopului Sau ca „inger”
al Lui, ba chiar il cheama sa se ridice la inaltimea
misiunii sale, si nu il „destituie” imediat, nici El,
nici Ioan, doar pentru ca acest episcop a pacatuit. Observam
de asemenea ca Biserica aceasta este inclusa printre cele 7
Biserici care au avut ca ulei Duhul Sfant, fiind lampi ale
lui Dumnezeu (Apocalipsa 1:20).
Si cel mai important este faptul ca, potrivit versetelor
16 si
20, Domnul este „Cel
ce avea in mana Lui cea dreapta sapte stele” si „Cele
sapte stele sunt ingerii celor sapte Biserici”. Este
interesant faptul ca episcopul cel nevrednic, ERA UNUL
DINTRE CEI 7 INGERI AI CELOR 7 BISERICI SI UNA DINTRE CELE 7
STELE DIN MANA CEA DREAPTA A DOMNULUI.
Toate acestea arata ca Biserica ramane comoara harului divin,
chiar daca pastorul ei si majoritatea congregatiei sunt „morti
spiritual”.