Din cauza aparitiei bruste a protestantilor, in secolul al 16-lea, a aparut nevoia pentru acestia de a dovedi ca au si ei un loc in istoria Bisericii din care face parte, de asemenea, si protestantismul. Astfel, au creat o teorie care sustine ca Biserica ar fi apostat dupa moartea Apostolilor si ca, prin urmare, nu a existat timp de secole intr-o forma organizata.

Alte grupuri sustin ca Biserica a apostat in sec.al 4-lea, altele in timpul sec.al 3-lea, altele in timpul sec.al 2-lea si altele sustin chiar ca s-a intamplat pe parcursul sec.1, in functie de ceea ce ii convine fiecarui grup. Ei folosesc scandalurile care au aparut din cand in cand in Biserica Ortodoxa ca justificare pentru validarea afirmatiei lor ca „Biserica a apostat, fiindca a avut un mare numar de preoti nevrednici si oameni necredinciosi”.

Acesta este subiectul de care ne vom ocupa aici. Poate Biserica sa aiba preoti nevrednici?

 

Judecata cu proportia?

Cineva ar putea spune: „Bine, poate ca oamenii sunt indiferenti si astfel ne putem atepta la o proportie mare de preoti nevrednici, care se comporta necuviincios. Atunci cand exista o proportie foarte mare de scandaluri si, in special, in „conducerea” Bisericii Ortodoxe, Dumnezeu nu poate sa accepte venerarea din partea unei religii care permite continuarea de scandaluri!”

Proportia de scandaluri, bineinteles, nu este atat de mare pe cat ar fi dorit cei din alte religii. Deseori aceeasi tema se repeta; unii confunda un preot cu altul si, astfel, acelasi subiect ia alte dimensiuni. Dar, chiar daca toate zvonurile ar fi adevarate si ar ramane doar un singur preot bun, Dumnezeu nu-i judeca pe oamenii Lui cu proportia, chiar daca e vorba despre preoti. Si preotul va fi evaluat personal, ca o fiinta umana si va primi ceea ce merita dupa dreapta judecata a lui Dumnezeu. El nu va condamna pe cel nevinovat impreuna cu cel vinovat! De altfel exista canoane bisericesti care prevad instruirea clerului necuviincios, atunci cand vinovatia lor a fost demonstrata. Ei, de asemenea, ca oameni, au nevoie de educatie!

Dar intrebarea care ramane este: „Oare Dumnezeu accepta venerarea din partea unui preot nepotrivit? Poate avea valoare liturghia savarsita de acesta?” Hai sa vedem din nou ce spune despre aceasta Sfanta Scriptura pe care o urmeaza protestantii, dupa cum sustin ei.

 

Preoti nevrednici din Vechiul Testament

Un prim exemplu la care vom face referire (din mai multe care exista), este din cartea 1 Samuel 2:22-25. Aici sunt mentionati doi fii ai lui Eli, mare preot al lui Izrael, ambii viitori preoti ai poporului. Acestia, indemnati de toleranta tatalui lor, comiteau adulter cu femeile care veneau la templu lui Dumnezeu si, potrivit cap.2:12-17, mancau din grasimea jertfelor, lucru pe care Dumnezeu il interzicea in legea Sa si, desigur, ei o luau cu forta de la credinciosi. Acest lucru revolta lumea si, astfel, oamenii evitau sa dea jertfa lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ei si tatal lor au ramas in templu ca preoti ai lui Dumnezeu. Oare accepta Dumnezeu jertfele acestor preoti nevrednici? Desigur, El le accepta! Si acest lucru este confirmat in cap.1:3-5 si19, unde Dumnezeu a acceptat jertfa parintilor Samuel profetul si le raspunde lor daruindu-le un fiu profet! Si, in plus, Anna, mama lui Samuel, a primit si a acceptat binecuvantarea marelui preot nevrednic Eli! (cap.1:17-18)

Desigur, Dumnezeu mai tarziu i-a lasat pe preotii nevrednici fara protectia Sa, ca in cele din urma acestia sa-si piarda viata, conform naratiunii ce urmeaza in cap.2:31-36. Dumnezeu insa a fost cel care a efectuat judecata si nu oamenii. El nici pe Izrael nu l-a respins din cauza preotilor nevrednici, nici pe levitii drepti. Nici nu a incetat sa accepte jertfele izraelitilor crestini din mainile preotilor nevrednici.

Acelasi lucru este valabil si astazi. Chiar si atunci cand unele lucruri necuviincioase sunt tolerate de catre cei raspunzatori si ii revolta pe crestini, Dumnezeu este cel care are ultimul cuvant. El nu respinge Biserica Sa Ortodoxa, sau pe preotii drepti si vrednici. Continua, de asemenea, sa accepte serviciul divin din mainile celor nevrednici, pana cand El va decide sa faca dreptate.

Astfel, cautatorii de scandaluri raman fara justificari, din moment ce tot ceea ce se intampla in Izrael in acele vremuri, urma sa aiba loc si in Biserica Crestina, potrivit cuvintelor apostolului Petru din 2 Petru 2:1-3 etc.

Sa aruncam o privire la un al doilea exemplu, care arata ca Dumnezeu accepta ca slujitor al Sau chiar si pe cineva care este nevrednic.

 

Preoti nevrednici din timpul lui Hristos

Este cunoscut faptul ca rastignirea Domnului a avut loc in urma uneltirilor marilor preoti de atunci ai poporului lui Dumnezeu, Izrael. Evanghelistul Ioan in Evangelia sa, cap.11:47-53, ne dezvaluie urmatorul eveniment: Caiafa, marele preot din acel an, intr-o intalnire pe care a avut-o cu alti preoti si farisei, a conspirat sa-L ucida pe Iisus Hristos, deoarece facuse multe miracole si convingea pe oameni. Ei au spus atunci: „Daca-L lasam asa toti vor crede in El, si vor veni romanii si ne vor lua tara si neamul”. Si marele preot Caiafa a adaugat: „ne este mai de folos sa moara un om pentru popor, decat sa piara tot neamul”.

In acest moment evanghelistul Ioan clarifica faptul ca „aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit ca Iisus avea sa moara pentru neam”.

Ganditi-va! Dumnezeu a dat profetia unui om, in timp ce planifica uciderea lui Iisus Hristos, doar pentru ca, pur si simplu, era arhiereu al anului aceluia! Ce inseamna acest lucru? Arata urmatoarele: Dumnezeu poate sa dezaprobe un slujitor al Sau necuviincios, dar sa-l dezaprobe ca om. Ca preot insa il accepta si binecuvanteaza liturghia divina, oficiata de acesta.

 

Preoti nevrednici din timpul apostolilor

Dar cum s-au comportat apostolii fata de astfel de preoti nevrednici? Au urmat tactica acuzatorilor de astazi aparent smeriti? Sa vedem:

In Fapte 23:1-5 evanghelistul Luca inregistreaza un eveniment in legatura cu Apostolul Pavel. Apostolul a fost adus in fata Sinedriului ca acuzat si, in timp ce le vorbea, marele preot Anania a poruncit celor prezenti sa-l bata peste gura. Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete varuit! Si tu sezi sa ma judeci pe mine dupa Lege, si, calcand Legea, poruncesti sa ma bata?”

Atunci cei ce stateau langa el au zis: „Pe arhiereul lui Dumnezeu il faci tu de ocara?”

Apostolul si-a cerut imediat iertare: „Fratilor, nu stiam ca este arhiereu; caci este scris: «Pe mai-marele poporului tau sa nu-l vorbesti de rau»”.

Ce au de spus despre aceasta criticii de preoti ai lui Dumnezeu? Au acelasi tip de respect pentru preoti?

 

Prezbiteri nevrednici din timpul apostolilor

Acum sa aruncam o privire asupra catorva exemple referitoare la situatia care predomina IN INTERIORUL Bisericii Crestine din timpul apostolilor, asa cum sunt descrise in Noul Testament.

In 2 Corinteni, capitolele 10-12, in special, aflam ca apostolul Pavel era trist, deoarece unii asa-numiti „apostoli” aveau inrobita Biserica din Corint si il acuzau pe apostolul Pavel. Astfel apostolul este obligat sa prezinte argumentele sale in aceste trei capitole, cu scopul de a le aminti de munca lui pentru ei, astfel incat acestia sa inteleaga ca acuzatorii lui sunt pastori rai ai Bisericii din Corint. Cititorul este rugat sa citeasca cu atentie aceste trei capitole pentru a se asigura de nevrednicia pastorilor din Corint.

Aceasta insa nu a fost singura situatie! Apostolul Ioan scrie in 3 Ioan 9-10, crestinului Gaiu: „Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, care tine sa fie cel dintai intre ei, nu ne primeste.  Pentru aceea, cand voi veni, ii voi pomeni de faptele pe care le face, defaimandu-ne cu vorbe urate; si nemultumit fiind cu acestea, nici el nu primeste pe frati, nici pe cei care voiesc sa-i primeasca nu-i lasa, si-i da afara din Biserica.”

Imaginati-va! Prezbiterul acestei Biserici il refuza pe Apostolul Ioan si pe alti crestini din Biserica! Si cu toate acestea era Biserica lui Hristos, chiar daca avea un prezbiter nevrednic si persecutor al apostolilor. Si mai ales, nici Gaiu sau oricine altcineva, nici insusi Ioan nu au cerut destituirea lui si nici nu au negat statutul sau de prezbiter!

In primele capitole din Apocalipsa, Domnul dicteaza 7 scrisori catre cele 7 Biserici din acea perioada. Fiecare scrisoare este adresata „ingerului” Bisericii, adica „mesagerului” voii lui Dumnezeu pentru aceste Biserici, cu alte cuvinte episcopului lor.

Faptul ca nu este vorba despre un spirit, ci despre o fiinta umana putem sa-l intelegem din versetele 7,10 din capitolul 3, unde Iisus Hristos se adreseaza „ingerului Bisericii din Filadelfia” si in versetul 10 il include printre „cei ce locuiesc pe pamant”. Deci, daca locuieste pe pamant, nu poate fi un inger in sensul de spirit, ci in sensul de „mesager”.

In acelasi mod, prin urmare, si ingerul Bisericii din Sardes este episcopul, pastorul responsabil de Biserica. In Apocalipsa 3:1-4, asadar, Domnul Iisus Hristos ii ordona episcopului acestei Biserici „sa se destepte, pentru ca doar numele ii este viu, cand de fapt el este (spiritual) mort”. Ii spune ca „stie faptele sale” si ca trebuie „sa privegheze si sa intareasca ce a mai ramas si era sa moara din cauza lui, caci faptele sale nu sunt depline inaintea lui Dumnezeu”. Il avertizeaza ca „va fi prins in somn ca de un hot, daca nu va priveghea”. Ii spune, de asemenea, ca „are cativa oameni in Biserica sa, care nu si-au manjit hainele lor, si ei vor umbla cu Iisus imbracati in vesminte albe, fiindca sunt vrednici”.

Ce spune El aici? Ca in Biserica Crestina din timpul apostolilor existau episcopi care, asa cum am vazut in exemplele anterioare, erau morti spiritual! Aveau fapte rele, ii revoltau pe crestini si deveneau cauza mortii spirituale pentru multi. In Biserica din Sardes, de fapt, numai cativa au ramas puri crestini, ceea ce inseamna ca majoritatea Bisericii era nevrednica. Exista aici o necuratie a Bisericii (in majoritatea ei), cu un episcop mort spiritual!

Conform acestor grupuri aparent smerite ale timpului nostru, o astfel de Biserica corupta nu este a lui Hristos. Dar, potrivit cuvintelor Domnului, El a continuat sa o accepte, asa impura, indiferent cat de putini au fost cei vrednici! Nu a negat nici statutul episcopului Sau ca „inger” al Lui, ba chiar il cheama sa se ridice la inaltimea misiunii sale, si nu il „destituie” imediat, nici El, nici Ioan, doar pentru ca acest episcop a pacatuit. Observam de asemenea ca Biserica aceasta este inclusa printre cele 7 Biserici care au avut ca ulei Duhul Sfant, fiind lampi ale lui Dumnezeu (Apocalipsa 1:20). Si cel mai important este faptul ca, potrivit versetelor 16 si 20, Domnul este „Cel ce avea in mana Lui cea dreapta sapte stele” si „Cele sapte stele sunt ingerii celor sapte Biserici”. Este interesant faptul ca episcopul cel nevrednic, ERA UNUL DINTRE CEI 7 INGERI AI CELOR 7 BISERICI SI UNA DINTRE CELE 7 STELE DIN MANA CEA DREAPTA A DOMNULUI.

Toate acestea arata ca Biserica ramane comoara harului divin, chiar daca pastorul ei si majoritatea congregatiei sunt „morti spiritual”.

 

 

Traducere:  M.Dinu